R&G Industries este prezentă la prima ediție Hunedoara Business Elite

Business Elite este un concept adresat în principal afacerilor de tip Start-Up și persoanelor fizice care doresc să își creeze o afacere. În cadrul acestui eveniment ne dorim să furnizăm cât mai multă informație de valoare tinerilor antreprenori, prin intermediul invitaților care îi aducem în cadrul evenimentelor realizate.
Acest concept a apărut din anumite discuții avute în mediul antreprenorial, discuții care au avut un singur rezultat. Acela că antreprenorii trebuie să se educe constant și etapizat pe fiecare domeniu a unei afaceri. Așa s-a ajuns la crearea unor evenimente în care antreprenorii să poată să învețe structura unei afaceri sănătoase și de succes.

Ideea principală a acestor evenimente este de a ușura drumul ”anevoios” de la începutul fiecărei afaceri, prin furnizarea unor informații din diferite domenii de o importanță vitală pentru orice afacere (Marketing, Promovare Offline și Online, Vânzări, Plan de afaceri, Productivitate, Managementul timpului, Organizarea unei afaceri, Branding, Accesarea
fondurilor europene sau a unor credite pentru IMM-uri).
Evenimentele sunt gândite ca un curs, unde antreprenorul învață etapizat ce trebuie să facă în fiecare etapă a afacerii sale. Prin informațile prezentate de către invitați, antreprenorii acumulează sau aprofundează informații valoroase pentru dezvoltarea unei afaceri.